.

A zecea monedă

          A zecea monedă este una dintre cele zece monede primite de fiecare din noi, de la Dumnezeu, sub forma binecuvântării pământeşti. Pe o faţă a acestei monede sunt inscripţionate cuvintele „Proprietatea lui Dumnezeu“, iar pe cealaltă parte sunt inscripţionate cuvintele „Proprietatea văduvei şi orfanului“. Dar în cer s-a adus de veste că moneda lui Dumnezeu s-a pierdut... undeva pe drum. Nu că ea nu mai există, ci că nu a mai ajuns acolo unde trebuia să ajungă. A fost căutată, de îngeri, în visteriile cerului şi nu a fost găsită, a fost căutată în visteria bisericii şi nu a fost găsită, au căutat-o îngerii în casa celor flămânzi, dar nici acolo nu a fost găsită; ei au spus doar că au auzit vorbindu-se despre ea, dar că nu au avut-o niciodată în palmă. Auzind aceasta, s-a ridicat de pe tron, Dumnezeul Atotputernic, Stăpânul tuturor lucrurilor, şi cu un glas ca un tunet a vorbit poporului Său:
          „Din vremea părinţilor voştri voi v-aţi abătut de la poruncile Mele, şi nu le-aţi păzit. Întoarceţi-vă la Mine, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul oştirilor. Dar voi întrebaţi: „În ce trebuie să ne întoarcem?” Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi?” Dar voi întrebaţi: „Cu ce Te-am înşelat?” Cu zeciuielile şi darurile de mâncare. Sunteţi blestemaţi, câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime! Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.“ (Maleahi 3:7-10)
A zecea monedă reprezintă a zecea parte din venitul nostru. Acum, pentru a afla unde s-a rătăcit a zecea monedă, va trebui s-o luăm de la început, pentru a afla de unde vine, la cine se află în prezent şi cine ar trebui să o deţină de fapt. Dar pentru a înţelege mai bine aceste adevăruri, am împărţit observaţiile mele în cinci capitole. Primul capitol l-am intitulat...

Scuze biblice cu scopuri nebiblice

          De regulă, zeciuiala este un subiect despre care se predică foarte rar, un subiect care alungă zâmbetul şi care aduce disconfort... cel puţin pentru o parte din credincioşi. Aceşti credincioşi au găsit o metodă „minunată“ de a justifica nepracticarea zeciuielii: scuzele. Este uşor de observat că fiinţa umană s-a dovedit a fi foarte talentată în a confecţiona diverse scuze atunci când este vorba să-şi atingă anumite scopuri personale şi egoiste. Una dintre cele mai populare scuze este că zeciuiala ar fi o poruncă a Legii; şi cum noi trăim în vremea harului, problema zeciuielii nu ne priveşte. Oare chiar aşa să fie? Să nu uităm că atunci când marii oameni ai credinţei au dat zeciuală, Moise nici nu exista. Lege? Nici vorbă. Oameni ca Avraam sau ca Iacov au dat zeciuială nu pentru că Legea le poruncise asta, ci pur şi simplu pentru că aşa au simţit să-şi exprime recunoştinţa şi jertfirea faţă de Dumnezeu. La baza gestului lor nu a stat porunca Legii, ci revărsarea abundentă a conţinutului inimii lor. Aceasta a fost şi atitudinea lui David atunci când a zis: „nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi de tot, care să nu mă coste nimic.” (2Sam.24:24). De fapt pe Dumnezeu nu îl interesează banii noştri, pentru că ei nu vor ajunge niciodată la El. El nu are nevoie de numerar în cer. Dar prin faptul că dăm zeciuială sau nu dăm zeciuială, noi demonstrăm că suntem gata sau că nu suntem gata să ne sacrificăm pentru El. Şi aceasta îL interesează pe Dumnezeu.
          Conform Bibliei, prin zeciuială înţelegem a zecea parte, din venitul nostru, pe care trebuie să o dăruim. Zeciuiala a fost practicată înainte de Lege, mai târziu a fost încorporată în Lege: „Orice zeciuială din pământ, fie din roadele pământului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru închinat Domnului.“ (Lev.27:30), iar apoi Domnul Isus o porunceşte în Noul Testament. Aflându-se în Templu, Domnul Isus îi mustră pe farisei pentru că ei dădeau zeciuială într-un mod foarte strict, dar ignorau atitudinea care trebuia să însoţească acest gest. Apoi, Domnul le-a spus că după ce se pun la punct cu dreptatea, mila şi credincioşia, să nu lase zeciuiala neînfăptuită (Mat.23:23).
          Adevăratul motiv pentru care creştinii refuză să aducă zeciuielile la Casa Domnului nu este argumentul Legii aşa cum pretind, ci este necredinţa, frica (pentru că ei nu au siguranţa că Dumnezeu poate purta de grijă atunci când rup din venitul lor), lăcomia, egoismul şi lipsa unei învăţături corecte. Cea mai periculoasă dintre acestea este lăcomia pentru că ea este o închinare la idoli (Col.3:5) şi prin urmare atrage o pedeapsă ca atare (Apoc.21:8). Lăcomia este evidentă atunci când nu vrem să oferim din dorinţa de a strânge tot mai mult şi de a păstra totul pentru noi. Aceasta îmi aduce aminte de zicala românească: „Frunzuliţă de dai n-ai, ia nu da, să vezi cum ai.“ Însă Biblia spune că, dimpotrivă, „Unul, care dă cu mâna largă, ajunge mai bogat; şi altul, care economiseşte prea mult, nu face decât să sărăcească.“ (Prov.11:24). Lăcomia este cea care demonstrează că versetele pe care noi le fluturăm împotriva zeciuielii sunt de fapt nişte scuze biblice pentru a ne atinge scopuri nebiblice.

Stăpâni pe averea lui Dumnezeu

          Argumentele „biblice“, ale creştinilor care nu vor să dea zeciuială, nu reprezintă un alt fel de a înţelege Scripturile, ci dorinţa lor, ascunsă, de a-şi păstra doar pentru ei înşişi tot venitul. Deşi zeciuiala este foarte clar că e valabilă şi pentru perioada Bisericii, după cum vom vedea în continuare, din păcate mulţi creştini, animaţi de duhul de zgârcenie, caută cu disperare în Scriptură versete „salvatoare“. Dorim cu disperare să ne apărăm venitul, munca noastră, agoniseala noastră; nimeni să nu se atingă de banii noştri. Aceiaşi atitudine a avut-o şi Nabal: „să-mi iau eu pâinea, apa, şi vitele mele, pe care le-am tăiat pentru tunzătorii mei, şi să le dau unor oameni care sunt de nu ştiu unde?“ (1Sam.25:11). Dar să nu uităm că agoniseala noastră nu ne aparţine. Tot ce avem primim de la Dumnezeu. Este averea Lui: „Al Meu este argintul, şi al Meu este aurul, zice Domnul oştirilor.“ (Hagai 2:8). Deşi Scriptura abundă de argumente în această privinţă, cred că este mai mult decât suficient dacă auzim mărturia a patru oameni ai credinţei.
          Să începem cu patriarhul Iacov. El a spus: „Îţi voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da.“ (Gen.28:22). Astfel, Iacov a recunoscut că bunăstarea lui materială vine din mâna lui Dumnezeu şi nu din abilităţile lui de a face bani. De aici înţelegem că atunci când dăm zeciuială Domnului, prin aceasta ne arătăm recunoştinţa pentru toate binecuvântările pe care le-am primit de la El.
          David, atunci când a adus împreună cu poporul daruri de bunăvoie, pentru zidirea Templului, a dezvăluit şi el acest adevăr: „Totul vine de la Tine, şi din mâna Ta primim ce-Ţi aducem.“ (1Cron.29:14).
          Regele Solomon a recunoscut şi el, la rândul lui, că averea şi tot ce avem ne sunt date de Dumnezeu. Însă regele Solomon mai face o precizare surprinzătoare şi deosebit de valoroasă; anume, că Dumnezeu ne-a dat bogăţii, mai mari sau mai mici, ca să ne luăm partea noastră din ele: „Dar dacă a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii, şi i-a îngăduit să mănânce din ele, să-şi ia partea lui din ele, şi să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu.“ (Ecl.5:19). Aţi citit cu atenţie textul? El ne spune că este un dar de la Dumnezeu ca omul să-şi ia partea, nu totul. Această parte ar trebui să fie 90%. Am asemănat binecuvântarea noastră pământească cu zece monede primite de la Dumnezeu. Dumnezeu ne dă voie să ne luăm din aceastea partea noastră, dar noi luăm totul. Fiecare din noi primeşte de la Dumnezeu cele zece monede care pot fi de o valoare mai mare sau mai mică, după cum Dumnezeu binecuvântează pe fiecare. Cine primeşte mult va da mai mult; cine primeşte puţin, va da mai puţin, dar oricum ar fi, a zecea monedă rămâne a Celui ce ni le-a dat pe toate. Toţi credincioşii îşi iau într-adevăr partea lor din ceea ce le-a dăruit Dumnezeu, dar, din nefericire, cei mai mulţi îşi păstrează şi partea care este a Domnului; vor totul pentru ei. Oare nu cumva aceasta înseamnă că a zecea monedă s-a oprit la noi?
          Apostolul Pavel, la fel ca şi ceilalţi, mărturiseşte că toate posesiunile noastre le-am primit de la Dumnezeu: „Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?“ (1Cor.4:7). Deci ar fi foarte nedrept să ne batem cu pumnul în piept pentru ceea ce noi avem sau pentru ceea ce am realizat. Dacă avem ceva, avem ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit din averea Lui.
          Pe de altă parte, astăzi, zeciuiala a ajuns să fie un mod de închinare cunoscut în Biserică, dar care este privit ca o chestiune secundară şi facultativă a vieţii de credinţă. Ea a ajuns să fie practicată cu consecvenţă de către foarte puţini creştini, iar de către alţii doar ocazional. Un sondaj de opinie făcut în rândurile creştinilor a scos la lumină faptul că 40% dintre creştini nu susţin prin dărnicie lucrarea Domnului şi 70% dintre ei nu fac niciodată donaţii pentru misiune. În contrast cu această statistică, la o conferinţă în care nişte păstori tratau problema zeciuielii, spre deosebire de ceilalţi, un păstor a afirmat că în biserica lui absolut toţi credincioşii dau zeciuială. La declaraţiile lui îndrăzneţe, ceilalţi păstori au ajuns la concluzia că acest păstor se dă rotund. Văzând aceasta, el le-a explicat cum stau lucrurile: „Din trei sute şi ceva de membri, douăzeci dau zeciuiala de bună voie, iar celorlalţi le-o ia Domnul: pe unul îl prinde radarul, altuia îi fură găinile, alţii dau banii pe medicamente, unuia îi moare vaca, altul pierde banii din buzunar, un altul îşi tamponează maşina etc.“ Dumnezeu S-a exprimat categoric împotriva celor care au oprit zeciuiala: „Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi?” Dar voi întrebaţi: „Cu ce Te-am înşelat?” Cu zeciuielile şi darurile de mâncare. Sunteţi blestemaţi, câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime!“ (Mal.3:8-9). După o astfel de afirmaţie este normal să ne punem următoarea întrebare: „De ce a vorbit Dumnezeu aşa despre zeciuială?“ Răspunsul este simplu: pentru că ea îi aparţine. În Lev.27:30a este scris: „Orice zeciuială din pământ, fie din roadele pământului, fie din rodul pomilor, este a Domnului“. Ai observat cum sună porunca? Ea nu spune „zeciuiala să o dai Domnului“, ea spune „zeciuiala ESTE a Domnului“. Aceasta înseamnă că a zecea monedă aparţine lui Dumnezeu. Dacă aşa stau lucrurile, atunci de ce opreşti pentru tine ce nu este al tău?
          Ba mai mult decât atât, Biblia arată că nimeni nu se poate pune stăpân pe zeciuială. Chiar şi cei care primesc zeciuială, vor trebui să binecuvânteze şi ei, la rândul lor, pe alţii, cu ceva din ceea ce ei înşişi au primit. Astfel, Dumnezeu a poruncit leviţilor, care primeau zeciuială, să dea şi ei, mai departe, a zecea parte din zeciuiala pe care au primit-o: „Să vorbeşti Leviţilor, şi să le spui: „Când veţi primi de la copiii lui Israel zeciuiala pe care v-o dau din partea lor, ca moştenire a voastră, să luaţi întâi din ea un dar pentru Domnul, şi anume: a zecea parte din zeciuială;“ (Num.18:26). La fel a procedat şi Neemia când, în vremuri de reformă, a avut grijă ca şi leviţii, la rândul lor, să aducă la Casa Domnului zeciuială din zeciuială (Neem.10:38). Aşadar, nimeni nu are dreptul să se pună stăpân pe a zecea monedă. Nu ne este permis să fim stăpâni pe averea lui Dumnezeu.

Pâinea orfanului pe masa creştinului

          Următorul pas al căutărilor noastre este să descoperim cui mai aparţine a zecea monedă, pentru că Biblia spune că, în afară de Dumnezeu, mai este cineva care are drept la zeciuielile noastre. „După trei ani, să scoţi toată zeciuiala din venitul tău din anul al treilea, şi s-o pui în cetăţile tale. Atunci să vină Levitul, care n-are nici parte, nici moştenire cu tine, străinul, orfanul şi văduva, care vor fi în cetăţile tale, şi să mănânce şi să se sature, pentru ca Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvânteze în toate lucrările pe care le vei face cu mâinile tale.“ (Deut.14:28-29). În mod obişnuit zeciuila era adusă la Templu; pentru noi, Templul este locul unde ne închinăm. Apoi, în suveranitatea Sa, Dumnezeu porunceşte ca la fiecare trei ani zeciuielile să fie date săracilor, văduvelor şi orfanilor. În cazul în care suntem încurcaţi şi nu ştim unde ar fi mai bine să dăm zeciuila, la biserică sau săracilor, acest text este o bună lumină pentru noi. Conform principiului din text, zeciuiala merge la locul de închinare, iar fiecare a treia zeciuală merge pe masa orfanului. Sau în cazul în care toate zeciuielile sunt aduse la biserică, o treime din valoarea lor ar trebui să fie dată săracilor. Ba mai mult, Biblia mai spune, referitor la zeciuiala din anul al treilea, că ea este sfinţită, adică pusă deoparte sau consacrată pentru orfani şi văduve: „După ce vei isprăvi de luat toată zeciuiala din roadele tale, în anul al treilea, anul zeciuielii, s-o dai Levitului, străinului, orfanului şi văduvei; şi ei să mănânce şi să se sature, în cetăţile tale. Să spui înaintea Domnului, Dumnezeului tău: „Am scos din casa mea ce este sfinţit, şi l-am dat Levitului, străinului, orfanului şi văduvei, după toate poruncile pe care mi le-ai dat Tu.“ (Deut.26:12-13). Dar dacă dorim să păstrăm pentru noi ceea ce este sfinţit pentru orfan şi văduvă, însemnă că ne facem vinovaţi de neascultare.
          Tot în acest text mai există un detaliu pe care aş dori să-l comentez. Porunca era următoarea: „Să vină străinul, orfanul şi văduva (...) şi să se sature“. Aici putem vorbi despre „amăgirea milosteniilor simbolice“. Pentru că nu poţi anula porunca lui Dumnezeu încerci să-ţi amăgeşti conştiinţa cu 5 lei pe care îi oferi unei văduve. Acest gest simbolic nu scoate pe nimeni din probleme. Acesta nu este un ajutor real, dar pentru tine este convenabil, pentru că nu îţi afectează mult iubitul buget. Argumentezi cu faptul că zeciuiala era treaba celor din perioada vechiului legământ, dar uiţi că văduvele şi orfanii sunt treaba noastră, a celor din perioada noului legământ (Iac.1:27). Dincolo de toate acestea nu trebuie să uităm că Dumnezeu este apărătorul văduvelor şi orfanilor: „El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuieşte în locaşul Lui cel sfânt.“ (Ps.68:5). În această calitate, Dumnezeu a formulat o judecată: „Blestemat să fie cel ce se atinge de dreptul străinului, orfanului şi văduvei!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!“ (Deut.27:19). Te-ai gândit vreodată că zeciuiala este dreptul străinului, orfanului şi văduvei? Cine refuză să dea zeciuiala, se atinge de fapt de dreptul orfanului şi văduvei. Dacă ai primit zece monede, una din ele nu este proprietatea ta. Văduva are drept la zeciuiala ta, orfanul are drept la o bucată din pâinea ta. Aşa a poruncit Dumnezeu. Biblia spune că dacă săracul nu-şi primeşte pâinea, el va striga la Dumnezeu (Iov.34:28), iar Dumnezeu îi aude strigătul şi El ştie că pâinea pe care i-a promis-o se află pe masa ta. „Dar atunci“, ar putea întreba cineva, „de ce nu mi-a dat Dumnezeu doar cele nouă monede care sunt pentru mine?“ Răspunsul este simplu: Dumnezeu a mai adăugat a zecea monedă, la venitul tău, încredinţându-ţi astfel misiunea de a da pâine orfanilor. Deci dacă aşa stau lucrurile, atunci ce caută pâinea orfanului pe masa creştinului?

Aruncă-ţi pâinea pe ape şi după multă vreme o vei găsi iarăşi

          În Proverbe 21:13 găsim scrise următoarele cuvinte: „Cine îşi astupă urechea la strigătul săracului, nici el nu va căpăta răspuns, când va striga.“ Însă, pentru cei care îşi deschid inima, Dumnezeu a promis o binecuvântare: „Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.“ (Mal.3:10). Zăgaz înseamnă stăvilar, baraj, oprelişte în calea unui râu. Deci, în acest context, Dumnezeu îşi înştiinţează poporul că oprirea zeciuielilor a ridicat un zăgaz, un baraj la poarta cerurilor, care împiedică binecuvântările să mai ajungă la credincioşi. Apoi, Dumnezeu spune, poporului Său, că singura cale de a debloca binecuvântările, de a deschide acest zăgaz, care zăvorăşte cerul, este ca poporul Său să aducă din nou zeciuielile la Casa Domnului. Acest pasaj se încheie cu o promisiune a binecuvântării. Ea este adevărată şi actuală pentru că Dumnezeu îşi ţine cuvântul.
          Personal am experimentat împlinirea acestei promisiuni şi de multe ori am văzut cum Dumnezeu lucrează atunci când dai zeciuiala cu credincioşie. De când m-am întors la Dumnezeu, am înţeles şi am iubit lucrarea aceasta. Astfel, a zecea parte din venitul meu a mers întotdeauna la biserică sau în casa celor nevoiaşi. Am continuat să fac acest lucru cu bucurie până când, într-o zi, am văzut cum s-au deschis zăgazurile cerului şi am primit ceea ce Dumnezeu a promis în Mal.3:10. Într-un mod pe care nu l-aş fi putut anticipa, Dumnezeu şi-a împlinit promisiunea din cartea profetului Maleahi şi am fost cu adevărat copleşit de binecuvântarea Lui, pentru că ar fi trebuit să trudesc mult timp ca să pot câştiga ceea ce Dumnezeu mi-a dăruit într-o clipă. Iar această experienţă nu a fost unică, pentru că Dumnezeu a continuat şirul binecuvântărilor pe măsură ce continuam să dau zeciuială. Biblia nu poate să mintă; zeciuiala este cheia care deschide zăgazurile cerurilor şi ea este urmată de un belşug de binecuvântare. Dar la fel de adevărat este şi faptul că binecuvântările nu vin întotdeauna imediat; uneori primim pâinea binecuvântării „după multă vreme“. Însă cel mai important lucru este faptul că Dumnezeu nu uită niciodată şi, de obicei, El intervine atunci când nu ne aşteptăm.
          Felul în care Dumnezeu lucrează este extraordinar şi precis în acelaşi timp. Pentru aceasta aş vrea să relatez o altă experienţă personală privitoare la zeciuială. Dar pentru a nu fi înţeles greşit şi pentru ca mărturia mea să fie credibilă voi aminti câteva referinţe biblice care vor arăta că experienţa mea nu este ieşită din cadrul Scripturii. Biblia, în ansamblul ei, ne arată că Dumnezeu are diverse metode de a vorbi oamenilor: „Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul. dar omul nu ia seama.“ (Iov 33:14). Una dintre aceste metode sunt visurile: „El vorbeşte prin visuri, prin vedenii de noapte, când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc, când dorm în patul lor. Atunci El le dă înştiinţări, şi le întipăreşte învăţăturile Lui,“ (Iov 33:15-16). Această metodă nu trebuie să ne surprindă. Pe parcursul întregii Scripturi avem destule exemple în care Dumnezeu a descoperit oamenilor, în vis, planurile Lui cu privire la un om, la o familie, la o naţiune sau la un imperiu (Gen.20:3-7; 41:17-32; Dan.2:31-45; Mat.2:12 ş.a.). Ba mai mult, Biblia spune că Dumnezeu vorbeşte, în mod special, în vremurile din urmă, în acest fel (Fapt.2:17). Acum, de vreme ce cunoaştem aceste exemple biblice, pot vorbi despre experienţa mea. Aflându-mă în Germania, am strâns zeciuiala din venitul meu şi al soţiei, timp de câteva luni, cu gândul de a oferi un ajutor real şi consistent unei familii aflate în nevoie. Când am crezut că avem suma potrivită, m-am consultat cu soţia ca să vedem cui vom oferi acest ajutor. În cele din urmă ne-am hotărât să trimitem aceşti bani unei oarecare familii din România şi aşa a rămas. Numai că, în acea seară, după ce ne-am culcat, am avut un vis. În acel vis am văzut un alt frate, tot din România, cu care în trecut am mers în casa văduvei şi orfanului. Acest frate îmi oferea hainele lui, ca să-i dau în schimbul lor bani. De cum m-am trezit am înţeles că acest vis nu poate fi întâmplător şi că este un mesaj de la Dumnezeu, prin care mi-a fost arătat că acest frate avea nevoie de bani. Dar de aceasta aveam să mă conving mai târziu. Am înţeles imediat că Dumnezeu a ales pe altcineva care să primească aceşti bani, nu familia la care ne-am gândit noi. El a hotărât ca din umila mea zeciuială să dea pâine unui frate care în trecut îşi aruncase şi el pâinea pe ape. Am luat imediat legătura cu el, scriindu-i un e-mail, dar fără să-i spun ceva despre bani. Apoi i-am scris din nou, i-am spus ce am  de gând, iar în final el a acceptat să primească. După care, timp de câteva zile, până banii au ajuns la el, nu mi-a spus nimic din ceea ce el ştia, pentru a se convinge, la rândul lui, de lucrarea lui Dumnezeu. După ce a intrat în posesia banilor, şi a văzut lucrarea împlinită, mi-a spus cum în următoarea noapte, de la visul meu, şi înainte de a-i spune eu ceva despre bani sau despre vis, soţia lui a visat, la rândul ei, că eu împreună cu soţia mea pregăteam un pachet pe care să-l trimitem familiei lor. Când am auzit acest lucru am avut o confirmare deplină că visul meu a fost un mesaj de la Dumnezeu. Aşadar, eu am fost înştiinţat, în vis, unde să trimit banii, iar acea familie a fost înştiinţată, în vis, de unde vor veni banii. Acesta este Dumnezeul nostru! Desigur, exemple ale binecuvântării pe care o atrage zeciuila avem şi în Scriptură: Avraam a dat zeciuială (Gen.14:20; Evr.7:2) şi a fost binecuvântat „Atunci el a zis: „Eu sunt robul lui Avraam. Domnul a umplut de binecuvântări pe stăpânul meu, care a ajuns la mare propăşire. I-a dat oi şi boi, argint şi aur, robi şi roabe, cămile şi măgari.“ (Gen.24:34-35); Iacov a dat zeciuială (Gen.28:22) şi a fost binecuvântat „Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi, şi am de toate.“ (Gen.33:11); apostolul Pavel, la rândul lui, ne aminteşte de aceste binecuvântări: „Să ştiţi: cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera.“ (2Cor.9:6). Astfel de experienţe şi binecuvântări se repetă cu fiecare credincios care este gata să asculte de Dumnezeu şi în privinţa zeciuielii. Dar în acelaşi timp acestea ne pun în faţă următoarea provocare: „Aruncă-ţi pâinea pe ape, şi după multă vreme o vei găsi iarăşi!“ (Ecl.11:1).

Mai ferice să dai decât să primeşti

          Dacă totuşi nu dorim să dăm zeciuială, atunci nu este greu să ne afişăm ca nişte cunoscători ai Scripturii şi să spunem că „învăţătura Noului Testament nu cere asta“. În faţa unei asemenea afirmaţii mă simt obligat, tot ca şi cunoscător al Scripturii, să răspund „Ba da! Noul Testament cere asta şi chiar mai mult.“ Pentru a înţelege acest lucru este necesar să ne punem următoarea întrebare: Ce caracterizează cel mai bine religia creştină? Învăţătura teologică extrem de bine pusă la punct? Predicile de succes? Concertele de muzică creştină? Organizarea impecabilă din biserici? Răspunsul nu este în nici una dintre acestea. Lucrul care caracterizează cel mai bine religia creştină este purtarea de grijă faţă de orfani şi văduve: „Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor.“ (Iac.1:27). Această poruncă nou testamentală nu este altceva decât ecoul poruncii din Deut.14:28-29: „După trei ani, să scoţi toată zeciuiala din venitul tău din anul al treilea, şi s-o pui în cetăţile tale. Atunci să vină Levitul, care n-are nici parte, nici moştenire cu tine, străinul, orfanul şi văduva, care vor fi în cetăţile tale, şi să mănânce şi să se sature, pentru că Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvânteze în toate lucrările pe care le vei face cu mâinile tale.
          De fapt învăţătura Noului Testament cere mai mult decât zece la sută. Dar pentru a ne convinge avem nevoie de câteva exemple.
          Apostolul Pavel ne explică în 2Cor.8:13-15 cu ce scop trebuie să oferim din venitul nostru: „Aici nu este vorba ca alţii să fie uşuraţi, iar voi strâmtoraţi; ci este vorba de o potrivire: în împrejurarea de acum, prisosul vostru să acopere nevoile lor, pentru ca şi prisosul lor să acopere, la rândul lui, nevoile voastre, aşa ca să fie o potrivire; după cum este scris: „Cel ce strânsese mult, n-avea nimic de prisos, şi cel ce strânsese puţin, nu ducea lipsă.” Adevărul care reiese din acest pasaj este că dacă toţi creştinii ar da zeciuiala, nu ar fi nimeni care să nu aibă ce pune pe masă, nu ar fi nici măcar o familie care să ducă lipsă. Dar dacă vrem să păstrăm totul numai pentru noi... Desigur, cineva ar putea argumenta: „Dar aici nu este vorba despre zeciuială, ci despre dărnicie“. Nu mă grăbesc să dau dreptate unei asemenea obiecţii, ci dimpotrivă, atrag atenţia asupra unei citiri mai atente şi mai cuprinzătoare, citind puţin din urmă. Astfel, în 2Cor.8:2, ni se spune că sărăcia lor lucie a dat naştere la un belşug de dărnicie; aceasta înseamnă mai mult de zece la sută. Apoi, în 2Cor.8:3 ni se spune că ei au dăruit peste puterile lor; şi aceasta însemnă, de asemenea, cu mult mai mult decât zece la sută.
          Să vedem, acum, ce zice Ioan Botezătorul: „Cine are două haine, să împartă cu cine n-are nici una; şi cine are de mâncare, să facă la fel.“ (Luc.3:11). Asta înseamnă 50%. Deci Ioan este de părere să dăruim jumătate din ce avem. Dar poate că Ioan este prea exigent. Cu siguranţă că Domnul Isus ne va da un răspuns mai favorabil. Iată ce spune Domnul: „vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă.“ (Luc.18:22b). „Stai aşa!“, ar putea obiecta cineva, „Aici Domnul Isus se adresează tânărului bogat. Eu nu sunt nici tânăr şi nici bogat. Deci porunca nu e pentru mine.“ Să presupunem că accept această obiecţie, dar în schimb vreau să citim ce ne spune Domnul nouă, tuturor creştinilor: „Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie. Faceţi-vă rost de pungi, care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul, şi unde nu roade molia.“ (Luc.12:33). Să vindem ce avem şi să dăm milostenie!? Dar asta înseamnă totul! Da, şi va trebui să acceptăm asta, pentru că atunci când ni s-a părut mult 10%, din venitul nostru, am încercat să-L fentăm pe Dumnezeu, justificându-ne că este o prevedere a Legii, deşi am arătat, la început, că zeciuiala nu provine din Lege. Şi cum noi trăim în perioada harului, ar fi corect să respectăm învăţătura Noului Testament. Astfel, Pavel spune, în Efes.4:28, ceea ce pentru noi este o absurditate: „Cine fura, să nu mai fure; ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit.“ (Efes.4:28). „Să lucrez ca să am ce să dau celui lipsit!?“ Se pare că primii creştini s-au conformat la aceasta: „Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia.“ (Fapt.2:45).
          Să mai luăm un exemplu: „Isus Şi-a ridicat ochii, şi a văzut pe nişte bogaţi care îşi aruncau darurile în vistierie. A văzut şi pe o văduvă săracă, aruncând acolo doi bănuţi. Şi a zis: „Adevărat vă spun, că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toţi ceilalţi; căci toţi aceştia au aruncat la daruri din prisosul lor; dar ea a aruncat din sărăcia ei, tot ce avea ca să trăiască.”“ (Luc.21:1-4). Am citit bine? A dat la Templu tot ce avea ca să trăiască!? Nu-i aşa că asta înseamnă mai mult decât zece la sută? Apoi, să ne amintim ce a spus Domnul Isus în Luca 14:33: „Tot aşa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu.“ Să mai reluăm încă o dată versetul: ...zece la sută din tot ce are? Vedem bine că nu, căci este scris limpede pe româneşte: „...care nu se leapădă de tot ce are...“. Zeciuiala nu este decât un indiciu al disponibilităţii pentru sacrificiu. Dacă cineva, pentru a fi ucenic, nu este dispus să se lepede de zece procente din venitul său, atunci cum poate să se lepede de tot ce are?

         Acum, după parcurgerea acestor pasaje ale Noului Testament cred că nu ţi se mai pare mult 10% şi sunt convins că eşti gata să-ţi revizuieşti atitudinea cu privire la zeciuială. Apoi, dincolo de toate acestea, să nu uităm că Domnul Isus a spus să nu lăsăm zeciuielile nefăcute (Mat.23:23). Toate acestea sunt învăţătura Noului Testament şi ele se rezumă în cuvintele Domnului Isus, care însuşi a zis: „Este mai ferice să dai decât să primeşti.“ (Fapt.20:35).

 

Să tragem câteva concluzii

          După lumina pe care am primit-o de la Dumnezeu, în urma studierii atente a subiectului zeciuielii, am descoperit patru scopuri pe care zeciuiala le are şi care sunt stabilite de Dumnezeu.
          În primul rând, zeciuiala este un sprijin pentru lucrarea bisericii. Ea este metoda folosită de Dumnezeu pentru a acoperi cheltuielile bisericii locale, după cum în vechime era folosită pentru a acoperi cheltuielile de la Cortul Întâlnirii şi mai târziu de la Templu, precum şi întreţinerea leviţilor care făceau slujbă continuă în Casa Domnului (Neem.10:37-39). Credincioşii care şi-au adus zeciuielile pentru sprijinirea activităţilor de la Templu au mărturisit că „Astfel ne-am hotărât să nu părăsim Casa Dumnezeului nostru.“ (Neem.10:39b).
          În al doilea rând, zeciuiala are ca scop îmbrăcarea şi hrănirea săracilor: „După trei ani, să scoţi toată zeciuiala din venitul tău din anul al treilea, şi s-o pui în cetăţile tale. Atunci să vină Levitul, care n-are nici parte, nici moştenire cu tine, străinul, orfanul şi văduva, care vor fi în cetăţile tale, şi să mănânce şi să se sature.“ (Deut.14:28-29).
        În al treilea rând, zeciuila este rodul pe care fiecare din noi trebuie să-l aducă. Astfel, Dumnezeu ne oferă oportunităţi pentru a finanţa lucrarea bisericii şi pentru a dărui altora (Efes.2:10). Depinde de fiecare din noi dacă folosim aceste oportunităţi sau le ignorăm.
          În al patrulea rând, zeciuiala este o modalitate de închinare. Poate că acesta este unul dintre lucrurile la care nu ne-am gândit niciodată, dar atunci când ne aducem zeciuielile la Casa Domnului, de fapt, noi ne închinăm: „Orice zeciuială din pământ, fie din roadele pământului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru închinat Domnului.“ (Lev.27:30). Eşti gata să te închini lui Dumnezeu şi în acest fel? O parte dintre credincioşi sunt gata să se închine în acest fel, dar numai dacă Dumnezeu se supune unor condiţii de ei puse. Următoarea întâmplare ne va ajuta să înţelegem mai bine acest fenomen.
          Un pastor din Statele Unite a fost vizitat de un credincios care i-a solicitat sprijinul în rugăciune. Cumpărase un bilet la loto, care i-ar fi adus 100.000 de dolari în cazul în care biletul s-ar fi dovedit a fi cel câştigător. El a cerut pastorului să se roage ca numărul să fie câştigător, deoarece el va da zece la sută din premiu pentru Domnul. Pastorul a ezitat, apoi a spus: „Bine, dar mai întâi permite-mi să te întreb: Eşti tu gata să-i dai lui Dumnezeu acelaşi procent din actualul tău câştig lunar?“ Omul a fost surprins şi speriat. „Da... da... dar..., am nevoie de el ca să pot trăi“, a îngânat el. Inima acestui om nu era cinstită cu Dumnezeu. Cererea sa, aparent spirituală, nu era decât o simplă mască a egoismului său. El era gata să dea zeciuială, dar numai dacă Dumnezeu îi împlinea un anumit vis financiar. La fel, şi noi, pretindem că nu putem să rupem din puţinul nostru pentru că e prea puţin. Probabil că avem puţin tocmai din cauză că în trecut am păstrat în buzunarul nostru a zecea monedă. De aceea, ar trebui să dăm în funcţie de cât primim, ca să nu primim în funcţie de cât dăm.
          Cu toate acestea, în ciuda binecuvântărilor pe care Dumnezeu le-a promis, nu ar trebui să folosim zeciuiala ca pe o metodă de a obţine de la Dumnezeu şi mai mult. Principala noastră motivaţie trebuie să fie aceea de a-L cinsti pe Dumnezeu: „Cinsteşte pe Domnul cu averile tale, şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău.“ (Prov.3:9). Aşa că, cu fiecare a zecea monedă, va trebui să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu, dar, deocamdată, a zecea monedă se află încă în palma ta.

diacon Marius Prisecaru

Copyright © 2015. All Rights Reserved.